Cum va fi vremea de Paște

Mâine vremea va continua să se încălzească. Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat însă.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, și perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Aceste manifestări se vor resimți îndeosebi din orele după-amiezii în jumătatea de nord a țării și la munte, și pe arii restrânse în rest, iar seara și noaptea local, și în sud.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că în intervale scurte de timp, pe arii restrânse se vor înregistra cantităti de apă însemnate, iar izolat va cădea grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade.

Pe litoral, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă.

Duminică, valorile termice diurne vor continua să crească față de ziua precedentă, astfel încât vremea se va menține cu mult mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii mai, dar va fi și în general instabilă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16…20 de grade pe litoral şi până în jurul a 30 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei.

În nord-vestul, nordul și parțial în centrul ţării, precum și la munte, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial și frecvente descărcări electrice; punctiform se vor cumula cantități de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină şi vijelii.În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.

Local și temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, inclusiv de scurtă durată în timpul ploilor, cu viteze mai mari la rafală în zona montană înaltă. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI