Proiectul Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat de Senat. Ce amendamente au fost aduse și care este miza

​Proiectul de lege al Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat luni cu amendamente de către Senat. Unul dintre acestea prevede că echipamentele și programele care fac parte din nucleul rețelei pot fi folosite pentru o perioadă de cel mult 5 ani de la retragerea autorizării, iar restul echipamentelor pot fi folosite cel mult 7 ani. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

S-au înregistrat 117 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere, scrie Agerpres. Senatul este cameră decizională, astfel că legea merge la președinte pentru promulgare.

Ce se întâmplă dacă un producător 5G nu obține avizul CSAT: Operatorii telecom mai pot folosi echipamentele ce țin de rețeaua de acces și transport timp de 7 ani, iar elementele ce țin de nucleul rețelelor doar 5 ani

Potrivit unui amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat, amendament însuşit de plen, furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu – 5 ani.
Amendamentul, inițiat de senatorii PNL, USR, PSD, UDMR membri ai comisiilor raportoare și admis cu unanimitate de voturi este următorul:”Tehnologiile, echipamentele și programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G, ai căror producători nu obțin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepția celor din nucleul rețelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani, perioade ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Introducerea amendamentului a fost motivată cu:

„Prin amendament se propune ca elementele ce țin de rețeaua de acces radio și transportul traficului aferent acesteia, să mai fie utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu motivația că acest tip de echipamente au un impact însemnat inclusiv din punct de vedere financiar asupra rețelelor existente, iar activitățile ce se referă la înlocuirea acestora sunt mult mai consumatoare de resurse, inclusiv a resurselor de timp. În același timp, riscul de securitate cibernetică este unul limitat.

Pe de altă parte, elementele ce sunt incluse în nucleul rețelei (cau ‘core network’) reprezintă un risc de securitate semnificativ mai mare la nivel național și pentru rețea în ansamblul său. Prin nucleul rețelei se identifică partea centrală a unei rețele mobile de comunicații electronice care asigură servicii utilizatorilor potrivit profilului acestora și care este responsabilă de realizarea unor funcții critice precum autentificarea, localizarea, rutarea.”

Miza adoptări acestei legi este lansarea unei licitați prin care statul ar putea câștiga 500 de milioane de euro.

Excluderea chineziilor de la Huawei din rețelele de comunicații este o condiție esențială pentru lansarea licitației pentru frecvențele 5G.

În proiectul legii bugetului de stat pe 2021 este estimată atragerea a 2,5 miliarde de lei (peste 510 milioane de euro) din valorificarea licențelor așa zis 5G , care ar urma să fie scoase la licitație în acest an.

Interzicerea Huawei de la livrările de echipamente către piața din România în conformitate cu proiectul de lege 5G adoptat recent de Guvern ar costa industria locală de telecomunicații între 2,7 miliarde de euro și 4,2 miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani , reprezentând costuri suplimentare și venituri pierdute, arată un studiu comandat de Huawei. În aceeași perioadă de timp, compania chineză ar pierde peste 2,7 miliarde de euro. Studiul vine în contextul unui lobby puternic făcut de companiile chineze, în frunte cu Huawei, împotriva legii 5G.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI