Recomandarea privind Procedura de Deficit Excesiv în cazul României a fost adoptată, în cadrul Reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), de la Luxemburg, iar angajamentul ţării noastre este de a reveni la un deficit bugetar de maxim 3% din PIB, până în 2024, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe (MF).
„Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurată în perioada 17-18 iunie a.c., la Luxemburg. Pe agenda reuniunii Ecofin au figurat şi puncte legate de Semestrul European şi implementarea Pactului de Stabilitate şi Creştere, în acest sens fiind adoptată şi Recomandarea privind Procedura de Deficit Excesiv în cazul României, prin care este confirmat angajamentul ţării noastre de a reveni la un deficit bugetar de maxim 3% din PIB, până în 2024”, se menţionează în comunicatul MF.
Conform sursei citate, în prezentare, oficialii europeni au subliniat că procedura de deficit excesiv a fost declanşată ca urmare a politicilor expansioniste şi a soldului înregistrat în anul 2019, iar recomandarea prezintă calendarul actualizat de corectare a deficitului bugetar excesiv, asigurând totodată spaţiul fiscal necesar pentru susţinerea investiţiilor şi atingerea obiectivelor de creştere economică, fiind în linie cu ţintele naţionale stabilite în Programul de Convergenţă prezentat de România.
„În anul 2021, Guvernul României a adoptat măsurile necesare pentru a atinge ţintele stabilite. Creşterea economică pentru 2021 este substanţială, iar pe termen mediu va fi susţinută de fondurile structurale şi de cele din facilitatea de redresare şi rezilienţă”, a afirmat comisarul European pentru Economie, Paolo Gentiloni, în cadrul reuniunii.