Un incendiu a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Nicio persoană nu a fost rănită. A ars o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați, iar incendiul a fost lichidat în aproximativ 40 de minute de la anunțarea acestuia.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la 20.31.
Filmul desfășurării evenimentelor, relatat de DSU:
- La ora 18:54, a fost anunțat printr-un apel la 112, un incendiu la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria, din Iași.
- În aproximativ 6 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum, la etajul 2, la secția ATI a spitalului, în zona afectată de incendiu neaflându-se pacienți sau aparținătorii acestora.
- În circa 2-3 minute de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.
- La scurt timp de la ajungerea forțelor de intervenție, incendiul a fost localizat fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăți.
- Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o evacuarea preventivă a 13 copii de la etajele 2 și 3, 11 cadre medicale și 7 aparținători.
- Persoanele evacuate erau internate pentru afecțiuni obișnuite pediatrice și nu se aflau în tronsonul afectat de incediu.
- Subliniem faptul că în zona de manifestare a incendiului nu se aflau copii sau aparținători , iar persoanele evacuate preventiv au fost relocate la o altă secție a spitalului.
- Nu au fost înregistrate victime.
- Incendiul a fost lichidat la ora 19:37, iar la ora 20.31 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție
„Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenţie. La faţa locului salvatorii intervin cu șase mașini de stingere, o autospeciala de descarcerare, două autospeciale de transport victime multiple, două autoscări şi o cisternă. Totodată, la locul intervenţiei au fost trimise trei ambulante SMURD și o unitate de terapie intensivă mobila. La acest moment incendiul este localizat, astfel că a fost eliminat pericolul extinderii la vecinătăţi. Până la acest moment, 12 persoane au fost evacuate. Misiunea este în dinamică”, a declarat purtatorul de cuvânt al ISU Iași, lt. Georgică Onofreiaș.