Jurnalistul Cătălin Tolontan va fi audiat ca martor la DNA. El este vizat de alți jurnaliști de o plângere pentru șantaj a primarului Sectorulu 4, Daniel Băluță.
Potrivit unor surse judiciare, plângerea primarului vizează săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi şantaj, fiind reclamat faptul că s-ar fi încercat deturnarea unei licitaţii prin publicarea unor articole în presă.
Plângerile au fost făcute atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. Au fost formulate plângeri către DIICOT, DNA, CNCD și Judecătoria Sectorului 2.
DIICOT a audiat părțile și a clasat partea de dosar pe care avea competență. „Nici în cuprinsul celor două plângeri formulate și nici cu ocazia audierii, persoana vătămată nu a indicat în concret vreo minimă conexiune”, au scris procurorii DIICOT în Ordonanța de clasare ca cazului.
Pe de altă parte în 24 mai Judecătoria Sectorului 2 i-a dat câştig de cauză primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi a decis ştergerea din ziarul ”Libertatea” a şapte articole care îl vizau. Decizia nu e definitivă, iar Cătălin Tolontan a spus că nu este mulțumit de judecata magistraților și că va face apel.
A venit rândul DNA acum să audieze părțile.
” DNA va audia reclamantul și pe cei reclamați. Cei doi jurnaliști de investigație de la Libertatea, Cătălin Tolontan și Mihai Toma, sunt chemați ca martori joi, la ora 10. Cum Mihai Toma are o problemă medicală, din partea Libertății va merge joi, ca martor, doar Cătălin Tolontan.”, anunță Libertatea.
De partea cealaltă surse de încredere din Primăria Sectorului 4 susțin că ”au angajat echipe de filaj pentru primar, familia lui și colaboratori. Au făcut rost ilegal de numerele de înmatriculare ale mașinilor private și au primit acces ilegal la mărturii depuse în fața procurorilor. Plus că zilnic scriu la intimidare pentru procurorii și judecătorii implicați în aceste plângeri”.
Cert e că disputa este una de durată, urmând ca parchetele, instanțele și celelalte instituții sesizate să decidă în urma audierilor și a celorlalte proceduri legale.
Prin plângerile penale semnate de Daniel Băluță, care însumează peste 100 de file (situația de fapt, considerentele de drept, dar și anexe), primarul de la sectorul 4 acuză faptul că încă din anul 2017, „diverse persoane, grupuri și structuri mafiote, prin acțiuni de șantaj și amenințare”, au produs în mod repetat amenințări la adresa lui și a familiei sale, fiind defăimat în mass-media și obstrucționat în viața privată.
Mai mult, edilul Sectorul 4 al Capitalei precizează că împotriva sa au fost deschise ”dosare la comandă” și au fost redactate articole ”care i-au prejudiciat imaginea publică”, așa cum arată gândul.ro.
Întreaga campanie de denigrare acuzată de Băluță ar fi o licitație de 27, 6 milioane de lei
Pe 27 ianuarie 2020, Primăria Sectorului 4 a anunțat organizarea unei licitații în valoare de 27,6 milioane lei, având ca obiect ”lucrări de semnalizare rutieră orizontală și verticală”, în baza unui acord-cadru pe patru ani semnat cu un număr maxim de zece operatori economici.
În cadrul acestei licitați au fost depuse trei oferte, din partea a trei asocieri de firme:
• Asocierea Dumava Semnalizare, Gamida Euromark și Girod Semnalizare Rutieră.
• Asocierea Vialine Systems și Induna Servimob.
• Asocierea dintre Lindor Ideal Construct și Comprest SA.
Comisia de licitații a respins ofertele depuse de asocierile conduse de Vialine Systems și Lindor Ideal Construct, fiind admisă doar oferta depusă de Dumava Semnalizare în asociere cu Gamida Euromark și Girod Semnalizare Rutieră, iar rezultatul evaluării a fost publicat pe data de 8 decembrie 2020.
• Asocierea Vialine Systems SRL – Induna Servimob SRL – Ofertă inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5 și neconformă în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a din HG nr. 395/2016;
• Asocierea Lindor Ideal Construct SRL – Comprest SA – Ofertă inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5 și neconformă în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a din HG nr. 395/2016;
• Asocierea Dumava Semnalizare (lider) – Gamida Euromark SRL – Girod Semnalizare Rutieră – ofertă câștigătoare.
Ca urmare a respingerii celor două oferte, doar Asocierea Lindor Ideal Construct SRL – Comprest SA a depus contestație la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) împotriva motivelor de respingere comunicate de către autoritatea contractantă, motivele de respingere a ofertei depuse de Asocierea Vialine Systems SRL – Anduna Servimob SRL nefiind contestate.
CNSC a respins „ca nefondată” contestația depusă de Asocierea Lindor Ideal Construct SRL – Comprest SA. Nemulțumită de decizia CNSC, Asocierea Lindor Ideal Construct SRL – Comprest SA a depus și plângere la Curtea de Apel București. Primarul Daniel Băluță scrie în plângerea făcută la DIICOT că reprezentanții Asocierii Lindor Ideal Construct SRL – Comprest SA ”s-au înteles cu jurnaliștii Alexandru Pop și Mihai Toma” să ”îl constrângă” pentru a-l determina să susțină ”reintegrarea acestei asocieri în procedura de licitație”.
Potrivit primarului Sectorului 4, Alexandru Pop și Mihai Toma „au procedat la publicarea unor articole defăimătoare, ce mă vizează în mod direct, prin care sunt acuzat că aș fi susținut în cadrul acestei proceduri de licitație Asocierea Dumava Semnalizare, Gamida Euromark și Girod Semnalizare Rutieră. Cătălin Tolontan, coordonator editorial la www.libertatea.ro, ce aparține trustului media Ringier, este autorul moral al articolului publicat de Mihai Toma pe acest site (…) În mod evident, scopul imediat al sus-numiților a fost acela de a obține avantaje materiale injuste pentru societățile excluse din procedura de licitație, existând suspiciuni rezonabile că aceștia au acceptat cel puțin promisiuni de foloase, în schimbul constrângerilor exercitate asupra mea”.
Daniel Băluță reclamă o campanie mass-media menită să-i distrugă imaginea.
Primarul Sectorului 4 lansează acuzații grave la adresa jurnaliștilor vizați în plângerea făcută la DIICOT, susținând că viața și imaginea sa au fost grav afectate în urma unor articole defăimătoare.